Fiul fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu e de două săptămâni în greva foamei. ”Sper să facă dreptate oamenii ăștia”

Fiul fostului disident anticomunist Gheorghe Ursu e de două săptămâni în greva foamei. ''Sper să facă dreptate oamenii ăștia''

Andrei Ursu (56 de ani) protestează pentru că principalul vinovat pentru moartea tatălui său, un fost maior de Securitate, este încă în libertate.

”Aștept, orice ar fi aștept. Numai să iasă bine. Altfel rămân în starea asta până când începe urmărirea penală. Glicemia îmi scade în fiecare zi cu două puncte, greutatea mi-a scăzut cu 10 kilograme, slăbesc, dar doctorii îmi spun că o mai duc câteva zile. Ajunsesem într-un punct mort. Toate căile erau închise, nu primeam răspuns la niciuna dintre scrisorile deschise pe care le lăsasem factorilor de decizie”, a declarat Andrei Ursu.

În prezent, fiul lui Gheorghe Ursu consumă numai apă și ceai.

Aceasta nu este prima dată când Andrei Ursu intră în greva foamei. În urmă cu 14 ani, când a recurs la un protest similar, autoritățile au luat în calcul dovezile aduse de el și au dus după gratii trei dintre vinovații pentru moartea lui Gheorghe Ursu. ”Sper să facă dreptate oamenii ăștia. Nu cred că vor să aibă pe conștiință încă un membru al familiei noastre”, a declarat Andrei Ursu.

Gheorghe Ursu a fost inginer, poet și scriitor. Critic vehement al regimului comunist, Ursu a fost arestat în 1985, motivul oficial fiind că ar deține valută. El a murit pe 17 noiembrie 1985, în închisoarea Rahova, în urma bătăilor primite.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Cum îmbunătățești semnalul Wi-Fi. Locul din locuință unde modemul are cel mai bun randament
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×